Dreizehntes - Rammstein (Sectiunea I)

Wilkommen…
... intr-o lume foarte diferita; sau, poate, mai corect spus, nu o lume diferita, ci o lume vazuta dintr-o perspectiva atat extraordinara, cat si extraordinar de bulversanta.
Wilkommen...
... aus Rammstein.

Teil Null
(Minimele precizari)

Rammstein: Till Lindemann, Richard Kruspe, Paul Landers, Oliver Riedel, Christoph Schneider, Chrstian Lorenz (Flake).
N: 1994.
In viata: 1995-(2009-).

Teil Eins
(Contextul si inceputul)

Precum in cazul tratarii oricarui subiect, primul pas, si foarte important, este contextul „istoric” (*cough*) in care il regasim. Astfel, cum bine ne invata diverse resurse informationale, stim ca toti cei 6 membrii provin din fosta RDG, dintr-o perioada cat se poate de insuportabila (cultural, cel putin, desi nu numai).
Cu toate acestea, muzica, mai ales cea la nivel „underground”, avea oarecum rolul unei rezistente in fata regimului; era un mijloc prin care iti puteai manifesta revolta si neplacerea in fata opresiunii. Desigur, cu riscul de a fi prins si arestat, ceea ce a constituit exact motivul pentru care concertele formatiei Feeling B, din care au facut parte 2 dintre membrii Rammstein – Flake si Paul – erau improvizate, flexibilitatea rezultata permitandu-le sa se „faca nevazuti” repede, in caz de nevoie. Nu doar cei trei au avut, insa, tangente cu domeniul, ci si ceilalti faceau deja parte din mici formatii, cu mai mult sau mai putin success (Till – First Arsch, Richard – Orgasm Death Gimmicks, Oliver – The Inchtabokatables, Schneider – Die Firma).
Sigur, primul contact cu muzica l-au avut, fiecare, in copilarie/adolescenta, unele mai amuzante ca altele. Spre exemplu, in cazul lui Richard, a observat experimental cum poate avea succes la fete mai mare daca are o chitara in mana (oh, cat de adevarat :P); iar Schneider folosea o instalatie alcatuita din cutii vechi de metal si tigai, pe post de tobe.
Prin metode proprii fiecaruia, au evadat in Germania de Vest, unde s-au reunit (avand deja oarecare legaturi intre ei stabilite dinainte) si, sub indrumarea initiala a lui Richard, au format ceea ce noi numim astazi Rammstein. (Merita mentionat faptul ca dintre toti, Flake a fost singurul care nu a dorit sa se includa in formatie de la inceput, si cu care a fost necesara multa munca de convingere.)

Teil Zwei
(Demo-ul si perioada Herzeleid)

Formatie avem, dar ce facem cu ea?
Din fericire (din noroc? :P), pentru cei 6 rasare o oportunitate foarte rara. Concursul oferea ca premiu un numar limitat de ore de lucru intr-un studio de muzica profesionist. Cine s-au gandit sa participe? Cei sase. Cine au castigat? Cei sase! Cu un demo de 4 piese (Hallo Hallo – viitorul Das Alte Leid, Komm in mein Boot – viitorul Seemann, Der Reiter – viitorul Du riechst so gut, Rammstein – viitorul... Rammstein :D), si-au asigurat fundatia pentru primul lor album, Herzeleid (1995).
Herzeleid, in limba germana, inseamna durere de inima, desi mai bine tradus, ar fi „inima franta” (intr-un sens deloc melodramatic, sau cliseizat, insa!). Cele doua cuvinte care pot caracteriza albumul cel mai bine sunt „melancolie” si „agresivitate”, formand impreuna o minunata tesatura.
De la prima melodie, „Wollt ihr das Bett in Flammen sehen?” („Vrei sa vezi patul in flacari?”), se simte valul de, si stiu ca este brusc si socant, testosteron. Este o creatie cat se poate de masculina. Dar nu masculina, cu sensul de barbateasca. Nu. Ci masculina in sensul pur. Insusi corul melodiei scuipa in fata ideii de dragoste si transforma relatie barbat-femeie in razboi; ce clar iese in evidenta instinctul de distrugere; cat de clar ne arata natura ca masculului ii este specific acesta (:P):
„Sex ist ein Schlacht/ Liebe ist Krieg.” – „Sexul este o lupta/ Dragostea un razboi.”
Suntem apoi smulsi si aruncati in spatele unei alte sticle filtrante, numite „Der Meister” („Maestrul”), care ne dezvaluie viziuni apocaliptice si imagini halucinante, unde cei sase sunt transformati in calaretii biblici:
„Lauft!/ Weil der Meister uns gesandt/ verkünden wir den Untergang.” – „Fugiti!/ Intrucat maestrul ne-a trimis/ sa anuntam pieirea.”
„es wird kein Erbarmen geben/ lauft, lauft um euer Leben.” – „Strop de mila nu exista/ Fugiti, salvati-va vietile.”
„Die Wahrheit ist ein Chor aus Wind/ kein Engel kommt um euch zu rächen/ diese Tage eure letzten sind/ wie Stäbchen wird es euch zerbrechen.” – „Adevarul este un cor in vant/ niciun inger nu vine sa va razbune/ zilele acestea ultimele va sunt/ precum ramurele va va rupe-n mii.”
Din aceasta lume pe punctul de a se sfarsi, iar suntem luati si pusi fata in fata cu mintea umana, mai corect, cu aspectul mintii umane imbolnavite: psihopatul; cel care vaneaza victime (in cazul de fata, fete adolescente), spre a le face tot raul din lume. Sa urmarim „Weißes Fleisch” – „Carne alba”:
„Du auf dem Schulhof/ ich zum Töten bereit.” – „Tu, in curtea scolii/ sunt gata sa omor.”
„Mein schwarzes Blut un dein weißes Fleisch/ ich werd immer geiler von deinem Gekreisch/ der Angstschweiß da auf deiner weißen Stirn/ hagelt in mein krankes Gehirn.” – „Al meu sange negru si carnea ta alba/ Ma excit din ce in ce in ale tale strigari/ sudoarea cea rece pe a ta frunte dalba/ se infige puternic in mintea-mi bolnava.”
Aceasta intrupare a eului liric, in finalul melodiei, este inaltata. Unde ajunge? Ajunge in domeniul religios, unde iarasi se transforma, acum fiind intr-o ipostaza cristica, in cadrul „Asche zu Asche” – „Tarana in tarana”:
„Auf dem Kreuze lieg ich jetzt/ sie schlagen mir die Nägel ein/ das Feuer wäscht die Seele rein und übrig bleibt ein Mundvoll/ Asche.” – „Acum ma aflu-ntins pe cruce/ cuie-mi sunt batute-n palme/ focu-mi face pura fiinta/ in urma las doar o gura de/ cenusa.”
Melodia nu este variata; in (oarecare) contrast cu cele de pana acum, este chiar simplificata, dar aceasta este in scop scenic, intrucat intr-un concert Rammstein, la momentul „Asche zu Asche” pot fi urmarite unele dintre cele mai antrenante demonstratii de pirotehnica.
Dintr-o data, apa stinge focul, si in urma „mortii” eului, ne trezim in intuneric, cu briza marii vuind pe langa urechi si miros de sare invadandu-ne intimitatea, in timp ce o voce melancolica ne indeamna catre manuitorul ei:
„Komm in mein Boot/ ein Sturm kommt auf/ und es wird Nacht// Wo willst du hin/ so ganz allein/ treibst du davon.// Wer hält deine Hand/ wenn es dich/ nach unten zieht.” – „Vino in corabia mea/ se ridica o furtuna/ si devine noapte.// Unde vrei sa te indrepti?/atat de singura/ plutesti departe.// Cine te va tine de mana/ cand vei fi trasa/ in adanc?”
O metafora superba, pentru fiinta iubita, respectiv pentru noapte. Prima ii este furata marinarului (motiv des intalnit la Rammstein) de catre a doua, care il face pierdut pe mare. Melancolia sufletului ratacit, in care se coboara eul liric, este cat se poate de miscatoare.
Finalul poemului ne lasa intr-o senzatie de completa atemporalitate – una cognoscibila doar prin moarte, atat a trupului (cadavrul cel rece), cat si a sufletului (cel parasit de sentimente): „die Zeit steht still/ und mir ist kalt.” – „timpul sta locului/ iar eu sunt rece.”
Din aceasta stare de (oarecare, din nou :P) echilibru, suntem brusc scosi, cu brutalitate (atitudine, din nou, des intalnita in stilul abordat de trupa), si azvarliti in mijlocul vanatorii, unde Nebunia insasi se concentreaza in legatura dintre Ratiune si Dorinta, iar forta ei este atot-cuprinzatoare si invincibila:
„Der Wahnsinn/ ist nur eine schmale Brücke/ die Ufer sind Vernunft und Trieb.” – „Nebunia/ este doar un stramt pod/ avand ca maluri ratiunea si dorinta.”
„verrate mich nicht/ oh siehst du nicht die Brücke brennt/ hör auf zu schreien und wehre dich nicht/ weil sie sonst auseinander bricht.” – „nu ma trada/ oh, nu vezi cum arde podul?/ ineaca-ti strigatul si nu te opune/ de nu, se va ruina.”
Care vanatoare? Nebunia urmarind omul: „Du riechst so gut/ jetzt hab ich dich.// Du riechst so gut/ du riechst so gut/ ich geh dir hinterher.” – „Mirosi atat de bine/ acum te am.// Mirosi atat de bine/ mirosi atat de bine/ te urmaresc.”
Lasati, la propriu, in pragul nebuniei, suntem iarasi transportati, de data aceasta, pentru a ne naste. „Das Alte Leid” – „Vechea durere” vorbeste despre intreg ciclul vietii, dintr-o perspectiva melancolica, descurajata, aproape grotesca:
-> suntem introdusi in lume printr-o renastere a eului liric: „Aus der Bohne und in das Licht/ ein Wesen mich zu gehen drängt.” – „Afara din samanta si aruncat in lumina/ o fiinta ma impinge in afara.” – decaderea inca este ascunsa, imaginea mamei care isi naste copilul inca neavand niciun semn al depresiei.
-> „für die selbe Sache und das alte Leid/ meine Tränen mit Gelächter fängt.” – „pentru acelasi lucru si vechea durere/ lacrimile-mi sunt intampinate de ras.” – incepe a se face simtita melancolia eului liric; desi rasul exprima bucuria pe care o are mama care isi aude copilul, chiar daca aceste plange (aratand, insa, astfel, ca are plamani puternici si sanatosi :P), deprimarea este simtita din prima secunda de viata, cand neplacerea sa, aparent, este batjocorita.
-> „und auf der Matte fault ein junger Leib.” – „iar pe pres un trup tanar putrezeste.” – in timp ce unii se nasc, altii mor; iar pentru eu, inca de la nastere, conceptul de moarte ii este familiar, avandu-l atat de aproape de el.
-> „dieselbe Sache und das alte Leid.” – „acelasi lucru si vechea durere.” – melancolia ce devine din ce in ce mai pregnanta si apasatoare
-> „weiß ich endlich...” – „stiu in sfarsit” – care este concluzia?
-> aici este cu dublu sens:
i) „Ich will ficken/ Nie mehr das alte Leid” – „Vreau sa ma f**/ Niciodata iar, vechea durere” – in conceptia eului liric, motivul suprem al existentei: sexul; prin a carui practicare va scapa de eterna sa melancolie si depresie
ii) „Ich will ficken/ nie mehr, das alte Leid” – „Nu mai vreau sa ma f**/ Niciodata, vechea durere” – identificarea melancoliei sale cu o presupusa asexualitate.
Din aceasta stare, aproape de-a dreptul deplorabila, suntem transferati, in acest caz, cu o oarecare tranzitie, in Grotesc si Macabru, sintetizate in cat se poate de ironic titrata „Heirate mich” – „Casatoreste-te cu mine”. Aici, in contrast cu inceputul albumului, conceptul de iubire exista; problema este ca ajunge sa fie dus la extrema, astfel incat imposibilitatea de a accepta moartea sotiei sale il duce pe eul liric in a comite acte inumane de sacrilegiu, inspirand teama, scarba, chiar pura groaza, in timp ce putem urmari cum sotul o dezgroapa si se culca cu ea:
„Mit meinem Händen grab ich tief/ zu finden was ich so vermisst.” „die Nacht ist heiß und wir sind nackt” – „cu ale mele maini sap adanc/ pentru a gasi al meu dor.” „noaptea este fierbinte, iar noi suntem goi.”
Grotescul insusi este atins in urmatoarele versuri, alaturi de unul dintre cele mai puternice contraste ce pot fi regasite in opera lor:
„Ich nehm dich zärtlich in den Arm/ doch deine Haut reißt wie Papier/ und Teile fallen von dir Ab” – „Te cuprind tandru de brat/ pielea se sfasie ca hartia/ iar din cad jos bucati”.
Nu ni se da timp sa ne revenim in urma experientei de-a dreptul cutremuratoare, si lumea se metamorfezeaza inca o data, de data aceasta, intr-un sfat parintesc batut ca un cui in mintea ascultatorului; silabisirea, impreuna cu bataia regulata si disonanta intentionata a chitarelor sugereaza ceva fortat, ceva impins dincolo de refuz, ceva cat se poate de incomfortabil; deci, de dureros. Suntem fata in fata cu insasi durerea care sparge inima in doua:
„Bewahret einander vor Herzeleid/ den kurz ist die Zeit die ihr beisammen seid.” – „Feriti-va intre voi de a va frange inimile/ intrucat timpul impreuna este scurt.”
„Bewahret einander vor der Zweisamkeit.” – „Feriti-va intre voi de convietuire.”
Din nou, brusc, scena se schimba, iar acum suntem fata in fata tot cu un segment neplacut al mintii umane; in acest caz, complexele sexuale. Eul liric este transformat in omul fara inhibitie, posedat de Peste, acesta din urma fiind folosit ca simbol pentru perversiunea sa. Pe rand, participa in diverse practici sexuale, cu propria sa mama, apoi cu sora:
„Er liebt die Mutter/ und von der Seite...” – „Isi iubeste mama/ si dintr-o parte...”
„Er liebt die Schwester/ und von hinten...” – „Isi iubeste sora/ si din spate...”
Cand ajunge la apogeul grotescului propriu, la a se culca cu un animal – un caine, insusi eul liric este oripilat de fapta:
„Er liebt den Hund/ oh Gott von oben” – „Isi iubeste cainele/ oh Doamne de deasupra”.
Titlul melodiei insasi este „Laichzeit” – „Timpul iesitului din icre” (nu exista un echivalent in limba romana); pestisorii nou-nascuti, datorita formei si inotatului lor foarte rapid, pot fi asociati vizual cu spermatozoizii, iar acestia din urma sunt folositi pentru a sugera comportamentul eului liric, care nu urmareste decat sa isi satisfaca propriile instincte.
Din pura stare de soc, ne trezim, fara sa ne fi dat seama, cum lumea s-a metamorfozat pentru ultima oara, iar acum ne aflam in micul orasel Ramstein-Miesenbach, unde, in 1988, a avut loc un accident aerian ce s-a soldat cu un numar mare de morti si raniti. Melodia in sine este dedicata evenimentului, descriindu-l in toata anti-splendoarea sa:
„ein Mensch brennt”, „ein Flammenmeer”, „Mütter schreien”, „ein Massengrab”, „kein Entrinnen”, „kein Vogel singt mehr” – „un om arde”, „o mare de flacari”, „mame striga”, „un cimitir in masa”, „fara scapare”, „nicio pasare nu mai canta”.
Cu toate acestea contrasteaza puternic „inocentul” vers refren, ce incheie fiecare strofa: „die Sonne scheint” – „Soarele straluceste”, iar repetarea obsesiva a numelui, Ram(m)stein, il intipareste in mintea ascultatorului.
Asa cum s-a obisnuit (poate, deja? :P) ascultatorul, cu obisnuita sa bruschete, eul liric il paraseste pe acesta, bulversat si impartit intre diferite trairi interioare, ce se lupta unele cu altele.

(AMRU AV)